partea 2..

am ajuns gata deja vad locul in care trebuia sa ne vedem….
si uite-o si pe ea…frumoasa chiar si obosita….draguta in felul ei de a fi….
ea:ce bine ca ai veni…
el:normal ca veneam.
si ma strange in brate asa de tare incat privind din afara mea la 360 de grade nu mai vad nimic decat noi doi…fara lume, fara griji, fara NIMIC…doar noi doi si nimic nu mai conteaza…parca a trecut o vesnicie de cand ma imbratisat si nu vreau sa deschid ochii pentru ca mie teama ca totul nu e asa cum ar trebui sa fie si va fi si lume pe langa noi blocurile jegoase etc. dar trebuie sa ii deschid ca sa o vad…o fuga disperata pe strazi intorocheate si intunecate aproape singur pentru a indeplini un sigur scot “de a o vedea” dar parca cand sunt aici totul merita, absolut totul pentru ca sentimentul din momentul asta nu il pot descrie in simple cuvinte…dar in schimb ii vad gropitele si obrajii ce ii sunt scaldati de lumina difuza a serii si doar ce ma stapanesc sa nu sar in sus de bucurie..
ea: a trecut ceva vreme si nu credea ca o sa mai accepti sa ma vezi dupa tot ce sa intamplat….
el: am zis ca voi fi mereu alaturi de tine orice se va intampla si ma tin de cuvantul dat indiferent de tot ce se intampla.
ea: ma bucur din toata inima
el:
nu mai apuca sa zica nimic deoarece este inabusit de buzele dulci ale ei care parca incearca sa ii potoleasca setea de vorba…are mainile pe pieptul lui si atunci parca sunt din nou in acea seara pe acea banca in acel parc unde totul a inceput acum multi ani…parca totul incepe din nou si o strange in brate asa de tare de parca ar fi ultimul lucru care ar mai conta pe aceasta lume.
ea: da-mi guma si hai sa mergem.
el: unde mergem?
ea: pana la colt aici
el:de ce?
ea:nu mai di asa curios. hai!
parca mi se pare cunoscut cartierul asta …poate doar mi se pare
si ajungand la coltul unui bloc vede o poarta de fier ruginita dar pe care e o plancarda albastra pe care scrie numele parcului…
el: nu se poate!
ea: iti place? si zambeste usor
el: da cand am ajuns aici?
ea: chiar nu iti dai seama unde ne-am intalnit nu? ma gandeam eu..
el: da chiar nu mi-am dat seama
ii intinde mana si impreuna merg agale in parcul ce a fost odata cel mai important loc de pe pamant.
terasa unde am ascultat prima piesa (pe care involuntar o numeam si piesa noastra), primul loc unde ne-am sarutat, primul loc unde am mancat…atatea amintiri frumoase ma leaga de parcul asta…
ea: uite de ce te-am chemat…am vrut sa te intreb daca….
luna se lasa agale peste coroana copacilor imbatraniti de vreme si totul devine silentios parca pana si apa sta pe loc…..